Pandeconomie

Trăim vremuri grele. (La cât de grele sunt, textul de față merita un început mai bun, dar va trebui să ne mulțumim cu ăsta.)

Viețuim prin case, izolați sau nu, visând o revenire la normalitate, naiba știe ce-o mai fi însemnând și asta, căci foarte mulți inși deștepți ne repetă fără încetare că „nimic nu va mai fi la fel”. Eu unul tot sper că e vorba de alea rele.

Pandemizăm și uneori ne închipuim tot felul de bazaconii.

Când e să ne-nchipuim, nu ne-ntrece nimeni. Ia să ne imaginăm deci un român insomniac (de multă vreme, chiar dinainte de virus, meandrele concretului polarizaseră societatea în două cete: cei care dorm prea mult şi cei cărora le-a fugit somnul de tot).

Revenind la românul nostru, imaginar și nu prea, acesta pune mâna pe telefon şi-l abordează pe ministrul finanţelor, al cărui număr l-a capturat prin verişoara unui coleg al unui prieten. În agenda românului insomniac, graţie unei viziuni complexe privind domeniul fundamental al economicului, ministrul, al cărui nume nu s-a ostenit să-l reţină, este, mai pe românește, „ăla cu banii”.

Românul insomniac, aşteptând ceva vreme pe fir, a acumulat rezerve impresionante de elocinţă. Dânsul îi ridică ministrului o problemă care-l frământă de la un timp: banii ţării, banii populaţiei. A reţinut, din discuţiile presei, că tot apar niște găuri, mai multe miliarde lipsă, de euro, dolari, lei sau yeni, nu contează. Mă rog, ceva pe-acolo, nişte zerouri, niște nimicuri.

Ce şi-a zis cetățeanul priceput? Păi niște miliarde ne-a făcut pe noi, băi nene? Ca patriot, toată tevatura l-a mobilizat să caute soluţii. Iar la telefon nu-şi dă numele. Naţiunea nu va şti cui să-i mulţumească îndată ce va ieşi din impasul financiar.

Cât ai zice peşte, îi deschide ochii „ăluia cu banii”. Sigur, nu se pricepe la termeni din ăştia fițoși (de specialitate, sanchi), dar are bunul simţ al omului din popor.

„Uite…” îi spune ministrului, „…iei bugetul, sau cum îi ziceți voi acolo, și-l suceşti o dată, cu faţa la popor, ca să fie transparenţă. Îi tragi PIB-ului un impozit, mesteci vârtos în tevea, mai bărbiereşti taxele vamale, mai sufli în acciză. Câţi suntem noi, vreo douăj’ de milioane? Ia un creion şi fă socoteala singur, să nu-ți dau eu mură-n gură: dacă la atât strângi atât, atunci de la atât strângi ics. Ics egal cu produsul mezilor supra un extrem. Regula-de-trei-vezi-cât-de-simplu-e?”. Miliarde de euro, dolari, lei, yeni, ori ce-or fi, au ieşit ca din pământ.

„Ăla cu banii” rămâne cu gura căscată, la celălalt capăt al firului. Era atât de uşor, că nu-şi dă seama cum de nu s-a gândit. În vreme ce consilierii se căznesc să-i desţepenească ministrului maxilarul, românul insomniac cască mulțumit şi adoarme, iar telefonul îi cade uşurel pe covor.