Faimosul incaprettamento sicilian
Fragment din romanul „Ia-le viețile, Angel!”

Email

Șmecheria cafelei e că trebuie să fii tot timpul cu ochii pe ea, să nu dea în foc. Licoarea stă cuminte în ibricul nici pe jumătate plin, nu se întrezărește nicio primejdie. Doar un fâsâit stins, o bolboroseală. Și-apoi, cineva te-a întrebat de vorbă. Ori poate ai aruncat o privire pe fereastră. Sau ai visat cu ochii deschiși, treizeci de secunde. Nenorocirea e gata.

– Ce-i, frățioare, meditezi? glumește tânărul sprijinit de tocul ușii.

Tovarășul său tresare speriat și apucă iute coada ibricului, să-l tragă de pe aragaz. Arsura îi smulge un geamăt. O vreme n-are să mai poată cerceta cu delicatețe buzunarele victimelor alese la înghesuială.

– Trebuie să folosești învățăturile înaintașilor. Sunt proceduri verificate, urmează tânărul, intrând în bucătărioara apartamentului. Dacă e gata să dea în foc, întâi sufli, să oprești spuma, abia pe urmă închizi gazul. Și după aceea…

Aproape întotdeauna se exprimă corect, folosind cum se cuvine cuvintele din vocabular. Celălalt simte un respect religios pentru astfel de oameni. Ceva îl macină însă.

– Coae, mi-ai zis pe nume de față cu tataie. Să moară familia mea dacă-i bine să… Nu e bine deloc. Plus că m-a zgârit pe obraz când l-am legat, uite, mi-a dat sângele. Dacă-i turbat?

Tânărul îi surâde încurajator, oprindu-i vorbele pe buze. Scoate din dulăpior două cești și toarnă cu grijă lichidul aburind.

– Ce zici, frățioare? Să-l invităm și pe domnul Casimcea la o cafeluță? Dar nu știm cum stă cu tensiunea.

„Frățiorul” înghite în sec. A simțit ca o împunsătură diferența dintre „tataie”, cum a zis el, ca neamul prost, și „domnul”.

E un brunețel slăbănog, la vreo patruzeci, cu ochii duși în fundul capului, ca lăutarii melancolici care ziceau de inimă albastră prin cârciumile interbelice. Poate chiar vreun străbunic viorist i-a lăsat sprinteneala degetelor lungi, subțiri. Rânjește și el, cam chinuit. Și-i arde buza după un „Luky”, dar i s-a pus foarte ferm în vedere că aici nu se fumează. Mereu îi spune: „Raule, Guriță, țigările astea or să te omoare într-o bună zi.”

Își trag cagulele pe cap și se întorc în sufragerie.

Bătrânul Casimcea a căzut pe-o parte, chinuindu-se să-și țină capul deasupra covorului gros, de Teheran. Dar, cu fiecare spasm, nu face decât să mai strângă un pic lațul petrecut peste beregată. Celălalt capăt al corzii de alpinism îi înfășoară gleznele, silindu-l să țină țurloaiele flexate. Peste câteva minute, extenuat, nu va mai putea face asta. Invenția, plus călușul din gură, e una din variantele faimosului incaprettamento sicilian.

– Ne-ne-ne-ne… zice tânărul, cu glas blând. Păi se poate, domnul Casimcea, să-mi faceți una ca asta? De ce nu stați cuminte, cum v-am așezat eu? Pai dacă mai întârziam cu cafeaua, nu vă asfixiați? Trebuie să aveți grijă la vârsta dumneavoastră, cu excesele astea.

În vreme ce vorbește, slăbește lațul și-i scoate călușul, cât să permită respirației să revină cât de cât. O lacrimă alunecă pe obrazul bătrânului…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 2 =