Ia-le viețile, Angel!
Fragment din romanul cu același nume

A golit sticla de „Cutty Sark” a bătrânului (un uischi mai șmecher, despre care domʼ senator a aflat din niște filme cu mafioți, pe cablu) și curând s-a prăbușit îmbrăcat pe-o canapea, într-un hol al vilei. A dormit somn nasol, de cuget greu, până a doua zi, după prânz. Soră-sa a trecut de mai multe ori pe lângă el, dar simțind damful de alcool s-a mulțumit să strâmbe din nas și să-și vadă de-ale ei. „Uite unul pe care n-o să-l iau de model în viață…”

Pe Sergiu îl trezește telefonul, un zgomot infernal, pe buza prăpastiei în care zace. Bâjbâie năuc, până-l identifică pe o măsuță Louis Philippe, sclifoseli de-ale mamei Pătuleasa. Și-atunci e nevoit să se scoale, ca să oprească sfredelul sonor care-i străpunge creierul de gelatină.

„Sergiu?”

– Mmm…

 „Sergiu? Camelia sunt. Te sun de două ore, ce-i cu tine?ʼ

‒ Nimic, Cami, sunt bine… minte el, cu gura și mintea năclăite de beție. Am uitat mobilul în mașină…

Glasul fetei, ca de obicei, e intens melodramatic, cu intonații care, de la primele vorbe, te duc cu gândul la al treilea război mondial, sfârșitul lumii, în orice caz o nenorocire. Așa e ea, nicio problemă.

„Sergiu, tu ai avut examen azi și nu te-ai dus! Să nu mă minți! Mi-a spus Freddie.”

‒ Drăgalașa de ea… Ce bine vă-nțelegeți voi…

Deodată, Camelia izbucnește într-un plâns cu sughițuri, care în receptor sună de groază. Tânărul se dezmeticește de-a binelea.

‒ Cami, liniștește-te, dragă, ce ai?

Dar trebuie să aștepte o jumătate de minut, până când suspinele adânci se mai răresc, îngăduind continuarea convorbirii.

„Dar tu nu știi? Dar e îngrozitor! L-au omorât pe domnul Casimcea. La noi pe stradă, Sergiu, tu îți dai seama?”