O iubire de pe strada noastră
Fragment din povestirea publicată în volumul „Schițe de iubire 2.0”

Câteodată, seara, pe negreală, că nu mai erau nici becuri pe stradă de câtă sărăcie ne-ajunsese în ultimii ani, ne-adunam doi, trei, pe lângă garduri, să poștim o țigară și să schimbăm impresii despre reforme, democrație, biznis, alea-alea. Uneori i-auzeam p-ăștia mici schimbând și ei impresii de-ale lor.

– ­­Bă Aurică, să moară mă-ta, zicea îngerașul Mărioara, zi, mă, și mie ce vezi acolo sus, când rămâi cu ochii beliți, ca drăguța lu’ Tom Cruise din filmul ăla unde-o cere de nevastă…

Iar el, de colo:

– Îți zic, fă, daʼ te juri pe ce-ai mai scump că nu te râzi de mine?

– Mă jur, mă.

– Pe ce?

– Pe devla ta plină de cucuie, prostule!

– Hehe… ofta Aurică topit, acolo eu văd tot ce vreau. Tot ce-mi doresc și nu pot ca să am, tot ce visez noaptea și dimineață se duce-n… Tot ce nu e-n mahalaua noastră, bogății și stele și alte lumi, câte și mai câte…

Tovarășii mei de țigară se pișau pe ei de râs pe-nfundate, dar înainte ca vreunul să-și dea drumul și să le strice copiilor visarea, o simțeam prin întuneric pe-a mică luându-l pe mucea după umeri.

– Of, nărodule…

Au mai trecut doi, trei ani. Sărăcia tot nu ne slăbise pe niciunul, era pe noi mai mare decât Casa Poporului. Și tot așa, într-o seară, când ieșisem la tutun de unul singur, i-am zărit iar pe-amândoi în ascunzișul de uluci și bălării, ʼnăltuți și subțirei, că, de, nu mai erau chiar copii-copii. Îi văzusem și ziua, nu se mai jucau, o lălăiau pe străzi, fără țintă, și când credeau că nu-i vede nimenea își căutau unul altuia degetele, să și le atingă.

Lui îi dăduse niște tuleie cu care încerca să încropească o mustăcioară de-alea subțiri, cum purtau mulți din neamul său. Și se lățise-n umeri și i se spărsese glasul ca trompeta rablagită. Iar ea crescuse tot bălaie, se lungise rău în picioare, plus că, iertați-mă, țâțișoarele dădeau să se coacă, răzbind prin bluza sub care, nevinovată, nu mai purta nimic altceva.

Am văzut cum din două umbre s-a făcut una singură și mai mult am ghicit împreunarea buzelor umede, fierbinți. N-am deosebit sărutarea stângace, dar am simțit cum ea a zburat în cerul din care picurau împlinite toate dorințele celor ce-și ascuțeau acolo privirile. Aurică – Aurel și aleasa inimii lui de jar…