Carantina copiilor
Din volumul „Români în vorba goală”

Nu trebuie să fii vreun mare analist (cum s-au făcut toți în zilele noastre) ca să-ți amintești că și înainte de pandemie educația pătimea de pe urma fanteziilor organizatorice, sau reformiste, care se succedau la fel de iute ca guvernele, ori miniștrii. E de-ajuns să te gândești că o poreclă ca „Abramburica” (ăsta fiind doar un exemplu) nu s-o fi născut din nimic.

Acum, că ne-am pricopsit și cu acest covid, pare puțin probabil că lucrurile se vor îmbunătăți. După îndepărtarea de carte (nu numai de programa școlară, ci și de lectură, în general) face ravagii îndepărtarea de lume. În dicționarele viitorului apropiat, definiția cuvântului „lume” va fi „ecran de laptop”.

Nu mai e niciun banc constatarea că la oraş cresc copii care n-au văzut o găină. Cineva le-o arată de mici pe un site şi le spune că este un „cotcodac”. Cu asta, instrucţia ia sfârşit, din lipsă de material didactic. Nimeni nu ţine găini pe balcon, iar în spatele blocului le mănâncă şobolanii.

Situația e tolerată de sociologi, educatori şi părinţi la un loc. Se face chiar o legătură vagă între gradul de civilizaţie şi numărul de specii văzute. Politicienii o includ şi ei la momentul potrivit în discursurile privind dezrădăcinarea omului simplu, prăpastia între sat şi oraş, problematica mediului, câte şi mai câte. În vârtejul strategiilor, copilul şi găina sa nevăzută rămân cam pe planul doi, dacă nu chiar trei. El are toată viaţa înainte, poate să vadă, cu trecerea anilor, nu numai nişte amărâte de găini, ci şi struţi. Tot pe ecranul calculatorului.

Însă până la struţi sunt multe altele care nu pot fi aclimatizate în balcon. De exemplu vaca. De bine de rău, dacă minorul va mai îndrăzni vreodată să iasă din casă, poate va zări, prin curţile periferiilor, câteva găini. Dar vaci nu. La oraş, o vacă e prohibită şi generează conflicte între vecini. Vom conchide așadar că există adolescenţi care n-au văzut bovine.

Pe vremuri, tinereţea rezolva problema vacilor şi a cailor, iar studenţia, cu tradiţionalele ieşiri la munte, pe aceea a oilor. Astfel, ajuns la maturitate, un om obişnuit îşi completa, în mare, bagajul de animale vizionate: găini, vaci, cai, oi. În zilele noastre, printre obligaţiile (rețelelor) sociale, cei perseverenţi îşi mai găsesc timp doar pentru pisici, ori căţei de apartament. Nu mai sunt excentricii de altădată, care o lălăiau prin păduri, căutând cerbi, vulpi, lupi sau râşi.

Şi în timp ce un puști mai lipsit de posibilități informatice visează cu ochii deschişi la niște viețuitoare în carne și oase, pe peretele din faţa lui îi face semne cu picioruşele singurul animal care i-a fost aproape în copilărie, adolescenţă, tinereţe şi maturitate: gândacul de bucătărie.