CARTEA NIMICURILOR (3)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru

„Având trupul unei femei, după un timp, bărbatul va dori și gândul ei. Și va muri dacă nu îl va avea. Jumătate din dramele lumii au această temă. Având gândurile unei femei, după un timp, bărbatul va voi și trupul ei. Și va muri dacă nu îl va avea. Cealaltă jumătate din dramele lumii au această temă….”

 „Femeia nu poate fi desprinsă în două dorințe, sufletul și trupul ei au aceeași măsură. Se spune că atingerea trupului nu face, în fond, decât să declanșeze simple impulsuri. Iubirile pe internet nu vor putea abandona trupurile oamenilor…”

„ Trupul ei rămâne locul de întâlnire al timpului cu spiritul și cu substanța, legate prin durere și veselie. Poate par cuvinte prea mari și prea rostite, dar poarta de intrare în lume este și va rămâne trupul și gândul femeii…”

 „Goliciunea unei femei nu e frumoasă pentru cum arată, ci pentru ceea ce se poate face cu ea. Și trupul lupoaicei e armonios și se îmbină perfect cu cel al lupului. Încântarea iubitului în fața trupului gol al iubitei nu înseamnă fericire, ci bucuria de dinaintea unei mese copioase…”

 „Fericirea femeii nu constă în starea de veghe a dăruirii trupului. Țipătul ei când e surprinsă goală nu se datorează pericolului sau necuviinței, ci temerii că trupul ei nu e destul de frumos pentru a fi privit. O femeie goală e departe de a adormi în fericire, ea devine mai atentă și mai conștientă ca oricând…”

 „În fine, abandonul care se petrece nu se numește fericire, ci se numește abandon – plăcut, dar abandon. E acesta un exercițiu de iubire poate, pentru când va fi posibilă fericirea…”

„Dacă femeile ar fi perfecte și bărbații ar fi perfecți, atunci totul ar fi inutil în lume…”

 „Poate o parte a împreunării dintre bărbat și femeie să mai conțină sensul vechi al ritualului de dans, când sincronismul mișcărilor pătrunde în ambele făpturi și se resoarbe în senzația împletirii într-una singură…”

 „Toate gesturile și mângâierile preludiului sunt un dans orizontal în care ritmul este susținut de bătăile inimilor. Partenerii simt uneori nevoia, prin prezența unei stări ritualice neînțelese, să se îmbrățișeze ridicați în picioare, goi, la margina patului…”

 „Mângâierea e mișcare. Mișcarea degetelor pe corpul celuilalt e mișcare ritmică, repetată în același fel, cu aceeași cadență. Degetele, palmele și buzele dansează înaintea celui din urmă dans, cel al trupurilor…”

– Ei, ce zici, nea Dane? m-a întrebat Jimmy, cu ochii umezi, pregătit pentru ce era mai rău.

Când cel mai bun prieten așteaptă de la tine să-i calci în picioare opera vieții, nu-l poți dezamăgi.

– Băejnebun?

Cu altceva mai potrivit decât această vorbă strămoșească, ștanțată în ADN-ul nației noastre, nu mi-aș fi putut începe considerațiile critice.

– Ca să-ți dai seama ce cred despre manuscrisul tău, trebuie să-ți povestesc despre aventura mea cu doamna Simona…

– Povestește-mi, s-a învoit el.

La miile de mărturisiri amoroase cu care mă asasinase de-a lungul anilor, îmi cîștigasem și eu dreptul de-a plasa, din când în când, câte una anemică.

– Era demult, tare demult, am început ca un băsmuitor adevărat, pe vremea când te potcoveai tu cu note maxime la analiza matematică, iar eu pierdeam nopțile prin cu totul alte campusuri decât al nostru.

– Așa, așa, s-a bucurat Jimmy.

– Am cunoscut-o pe doamna Simona, femeie matură, care încheiase socotelile cu studenția de vreo câțiva anișori și studia ardent viața, pregătindu-și doctoratul. Terminase cu studenția din punct de vedere administrativ și educațional, dar nu și cu studenții. Căci tare-i mai plăcea tagma aceasta, accesibilă și ademenitoare femeilor de orice vârstă.

– Nea Dane, m-a întrerupt ascultătorul, rogu-te sari peste partea filozofică a poveștii, căci le am și eu destule pe-ale mele…

– Bine, i-am făcut pe plac, ce s-o mai lungim… Ne-am cunoscut, am colindat un pic Cișmigiul (pentru componenta romantică) am băut ceva pe bănuții dânsei și la un moment dat, ziua apropiindu-se de o concluzie, ne-am pomenit la ea acasă. Un apartament încă în amenajare, pe la etajul trei al unui bloc din marginea parcului, cu vedere spre Sala Palatului. Îți dai seama, ce statut social…

–Îți dai seama!

– Ei, și fiindcă se făcuse noaptea târziu și noaptea târziu îi poţi spune aproape orice unei femei, m-am lăsat prins într-una din acele confesiuni în timpul căreia interlocutoarea e mai degrabă oglinda în care te priveşti vorbind.

I-am mărturisit (eram absolut sincer în clipa aceea) că în ce mă priveşte, mai mult decât actul sexual în sine…

– Aoleu, nea Dane, așa se vorbește cu o doamnă?

– … mai mult decât penetrarea adică, ori orgasmul, sexul este pentru mine ocazia şi plăcerea supremă, nesperată, în care o femeie îmi încredinţează unele din tainele ei cele mai intime, mai profunde.

Îmi îngăduie să-i ating corpul, părţi ale trupului doar ale ei. Mi se abandonează cu o încredere care mă copleşeşte. Îmi dăruieşte pielea, buzele, îmi dă voie să-i simt frisoanele, tremurul, trăirile interioare, să-i aud gemetele, să-i respir respiraţia…

Deschid atunci ochii mari, într-o privire totală, iar simţurile mi se ascut dincolo de normal, permițându-mi să sorb fiinţa de lângă mine, nu numai trupul şi emanaţiile ei, ci întregul, sunetele, miresmele şi culorile, sufletul. E un vampirism care-mi produce infinit mai multă plăcere decât… actul sexual (scuză-mă că-i zic așa din nou, în locul scumpului nostru „futai”). Acela, dacă-mi dai voie, „clasic”.

Vreau să prelungesc cât mai mult această stare a mea, cu finalitate imposibil de atins, dar de care mă pot apropia asimptotic, să mă identific total cu partenera. La urma urmei, să-i fur identitatea, să-i iau totul cu un soi de sărut uriaş.

De aceea, pentru mine, preludiul şi îndeosebi un preludiu îndelungat e mai preţios decât atingerea mecanică a organelor noastre intime. Decât, în fond, uşor ridicolul şi prozaicul du-te-vino al acestor „aparate”, într-un contact lipsit de imaginaţie, la mila hormonilor. Dacă stau bine să mă gândesc, aş fi în stare să şi renunţ la penetrarea propriu-zisă.

– Nea Dane, mă uimești, mi-a zis Valerică Jimmy Leu, surâzând cu toată fața. Și ea, dânsa, ce-a zis?

Era momentul să-l aduc cu picioarele pe pământ.

– I-am destăinuit toate astea doamnei Simona, pe nerăsuflate. Și pe măsură ce i le împărtăşeam, mă simţeam tot mai deosebit, mai special. Iar pe ea o simţeam tulburată, încântată, copleșită, la un pas de a-mi ceda fără rezerve, pe termen lung. I-am aşteptat replica vreme de un minut sau două. În cele din umă ea mi-a spus:

„Dragul, dragul meu Dănuț… E superb ce-mi povestești, totuşi… De câte ori vom fi împreună, dacă vom face dragoste… te rog s-o facem… Cum i-ai spus? Aha, da, «clasic».”