CARTEA NIMICURILOR (4)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru

Email

…Fiindcă nimic nu-mi plăcea mai mult decât marea. Vuietul ei, culoarea, zbuciumul, aerul mirosind a sare și alge, furia. Când sunt pe malul mării parcă zbor. Gândul că era acolo, la fel, şi pe vremea navigatorilor greci, mă umple de bucurie şi pace şi împlinire. Mă aştept ca în orice clipă să răsară din pâcla zorilor de zi una din acele corăbii mici, cu pânza pătrată.

Ne strânseserăm la Vadu, ori la Corbu, unul din locurile mai sus de Năvodari, unde plaja era pustie, kilometri şi kilometri. Valurile bubuiau atât de puternic încât, pur și simplu, nu-mi auzeam propria voce. I-am chemat pe ceilalţi dând din mâini şi tot prin semne le-am propus să urlăm cât putem de tare, să acoperim valurile. La început au râs. Pe urmă au pornit să încerce, din ce în ce mai descumpăniți și mai încântaţi. Numai ideea că poţi zbiera după pofta in imii, fără să-ţi bată vecinii în ţeavă ori să întoarcă lumea capul după tine pe stradă, ne făcea pe toţi fericiţi pentru câteva minute. Nebuni şi fericiţi…

Cum să mă desprind din banalul întâmplărilor pe care le povestesc? Cum să le dau ceva valoros, ceva din cel ce eram atunci şi din ce simţeam? Şi dacă reuşesc, rememorând, să retrăiesc, să „resimţesc”, pentru cine e important? Dacă găsesc oameni care au trăit şi au simţit la fel, se cheamă că deja suntem prea mulţi pentru ca acele clipe să fi însemnat ceva deosebit.

Ce este tinereţea mea acum? Un câine strivit pe şosea, într-o zi ploioasă. Toate maşinile trec peste el, fără să încetinească, amestecându-l cu asfaltul jilav, făcîndu-l să semene din ce în ce mai mult cu o fleaşcă de noroi zvârlită de sub roţile unui tractor. Nu mai există pentru nimeni…

Am fugit de tine mereu, începând chiar cu clipa în care te-am cunoscut. Jocul ăsta în doi, să fim serioși, nu e despre dedicație și loialitate, despre „împreună la bine și la rău, până când moartea ne va despărți”. Nu se sfârșește nicicum cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, decât dacă niciunul dintre ei nu are încotro.

Jocul ăsta este despre cucerire, dominare, subjugare. Este despre cine dă mai mult și primește mult mai puțin decât și-a dorit. E mai întotdeauna suferința continuă pricinuită de faptul simplu că nimeni nu te iubește așa cum vrei tu, ci așa cum vrea și cum poate.

De-abia pornisem să mă scufund în ochii tăi mari și negri, iar tu de-abia începeai să-mi răsplătești cu surâsuri încurajatoare spiritele de glumă care mă făcuseră faimos, că și luasem startul din preajma ta. Chiar fără să-mi dau seama, fără s-o gândesc chiar, căci erau primele flirturi.

Fuga mea de tine a devenit mai conștientă și mai consistentă îndată după primele noastre întâlniri. În vremea aia, ca și în vremea de azi, ca întotdeauna de la facerea lumii, el și ea se fereau cât le stătea în putință ca nu cumva ea și el să-și imagineze vreun amor disperat, vreo totală dăruire, altele asemenea slăvite prin romanțuri.

Cu cât îi dai mai mult de înțeles celuilalt că nu ți-ai putea închipui viața fără el, cu atât îl ispitești să încerce cum arată viața lui fără tine. Cu cât îți deschizi sufletul, îngăduidu-i să se cuibărească înăuntrul său, la căldură, cu atât mai mult caută să afle dacă nu cumva căldura altora i se potrivește mai bine. Cu fiecare pas pe care îl faci spre făptura dragă ție, ea face la rându-i unul înapoi, sau către altcineva.

Despre un astfel de joc e vorba…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 4 =