Cartea nimicurilor (12)
Fragment din romanul cu același nume, în curs de apariție

Email

O mie nouă sute optzeci și unu, toamna.

Ședeam amândoi în pat, sprijiniți de tăblia masivă, după ce-ți alcătuisem un culcuș moale din perne. Zvârlisem un cearceaf pe podea, iar celălalt, de sub noi, era numai cute care abia se zvântaseră după ce trecuse urgia trupurilor.

Începuse cu documentarul de la un concert Bee Gees, pe care-l așteptai de vreo săptămână, de când îl anunțase programul teve și se dusese vestea pe cale orală, ca Miorița. Afară pornise să toarne, iar tu ședeai goală pe saltea, într-un fel de lotus, cu pletele curgând, vorba poetului nu mai știu care, curgând pe spinarea minunat arcuită în față.

Nu puteam să sufăr Bee Gees, eram – de când dădusem cu nasul de muzică, fan înrăit Zeppelin, Genesis, Yes. Te-am lăsat în boii tăi, cu televizorul la maxim, tânguindu-se „How deep is your love” (vorbe prevestitoare, după cum avea să se vadă mai departe). Nici nu mai existam pentru tine, nu mai exista nimic în afara băieților cu căpițe de păr șamponate și glasuri subțiri.

Ploua atât de tare, ca un fum dens, în ropote, și răcoarea vuietului năvălea pe fereastra larg deschisă lângă pat, înfiorându-ne.

Trupul tău vibra tot, de la șolduri în sus, în ritmul muzicii. Deodată, privindu-te din spate, m-a lovit o dorință irezistibilă să te prind strâns în brațe, peste măsură de strâns. Să te trag înăuntrul meu, prin carnea și oasele pieptului, să te țin prizonieră acolo până ce aveam să ne dăm sufletul amândoi, în ultimul spasm al împreunării noastre. Așa am pornit să fac.

Întâi mi-ai scăpat din strânsoare chicotind, învelișurile noastre fiind prea alunecoase, nepotrivite unei contopiri. Și-apoi, concertul frumoșilor castrați era de-abia pe la jumătate, nu puteai renunța la el.

A doua oară mi-ai scăpat iarăși, fiindcă Barry Gibb, preferatul tău dintre cei trei frățiori, vorbea cu spectatorii între două hituri, adresându-le vorbe bine simțite, din înțelepciunea disco, iar ție ți se părea că-ți sunt adresate. Plus că pofta uriașă de tine mă făcea îngrozitor de neîndemânatic.

A treia oară te-am prins cu garda jos, căci ei începuseră să miorlăie piesa ta preferată, „Staiyn alive”, slăbindu-ți atenția, făcându-te vulnerabilă la tot ce venea să te atingă din exterior. Am îmbrățișat torsul, lăsând carnea sânilor să se răsfrângă peste antebrațe, iar sfârcurile printre degetele rășchirate ca ale prădătorilor. Ți-am mușcat ceafa.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 + one =