Cartea nimicurilor (13)
Fragment din romanul cu același nume

– Era demult, tare demult, am început ca un băsmuitor adevărat, pe vremea când tu te potcoveai cu note maxime la-nvățătură, iar eu învățam să-mi petrec nopțile prin alte paturi…

– Așa, așa, s-a bucurat de poveste Gimipeigi. Bun început.

– Am cunoscut-o pe doamna Letiția, femeie matură, care încheiase socotelile școlii de vreo câțiva anișori și studia cu ardoare viața, pregătindu-și doctoratul dormitorului. Abandonase studenția din punct de vedere administrativ și educațional, dar nu și studenții. Căci tare-i mai plăcea tagma aceasta, accesibilă și ademenitoare pentru femeile de orice vârstă.

– Nea Dani, m-a întrerupt ascultătorul, despre dânsa nu mi-ai zis la vremea respectivă, dar rogu-te sari peste partea filozofică a poveștii, căci le am și eu destule pe-ale mele.

– Bine, i-am făcut pe plac, ce s-o mai lungim. Ne-am cunoscut, am colindat un pic Cișmigiul (pentru componenta romantică) am băut ceva pe bănuții dânsei și la un moment dat, ziua apropiindu-se de o concluzie, ne-am pomenit la ea acasă. Un apartament încă în amenajare, pe la etajul trei al unui bloc din marginea parcului, cu vedere spre Sala Palatului. Îți dai seama, ce statut social…

– Îmi dau seama.

– Ei, și fiindcă se făcuse noaptea târziu, iar noaptea târziu îi poţi spune aproape orice unei doamne, m-am lăsat prins într-una din acele confesiuni de-a lungul căreia interlocutoarea e mai degrabă oglinda în care te priveşti vorbind.

I-am mărturisit (și eram sincer în clipa aia) că în ce mă priveşte, mai mult decât actul sexual în sine…

– Aoleu, nea Dani, așa vorbesc băieții binecrescuți?

– … mai mult decât penetrarea adică, ori orgasmul, sexul este pentru mine ocazia şi plăcerea supremă ca o femeie să-mi încredinţeze unele din secretele dânsei cele mai intime, mai profunde.

Îmi îngăduie să-i ating trupul, taine doar ale ei. Mi se abandonează cu o încredere care mă copleşeşte. Îmi dăruieşte pielea, buzele, îmi dă voie să-i trăiesc trăirile interioare, să-i tremur tremurul, să-i gem gemetele, să-i respir respiraţia.

Deschid atunci ochii mari, într-o privire totală, iar simţurile mi se ascut dincolo de normal, permițându-mi să sorb fiinţa de lângă mine, nu numai carnea şi emanaţiile ei, ci întregul, sunetele, miresmele şi culorile, sufletul. E un vampirism indescriptibil, care-mi produce mult mai multă plăcere decât… actul sexual (scuză-mă că-i zic așa din nou, în locul unui termen mai drag nouă amândurora, frate Gimipeigi). Îmi pierd interesul, chiar dorința, pentru actul acela, dacă-mi dai voie, „clasic”.

Și vreau să prelungesc cât mai mult această stare a mea, cu finalitate imposibil de atins, dar de care mă pot apropia asimptotic, să mă identific total cu partenera. La urma urmei, să-i fur identitatea, să-i iau totul cu un soi de sărut uriaş.

De-aceea, pentru mine, preludiul şi îndeosebi un preludiu îndelungat e mai preţios decât atingerea mecanică a organelor noastre. Decât, în fond, uşor ridicolul şi prozaicul du-te-vino al acestor „aparate”, ca un mecanism bielă-manivelă, într-un contact lipsit de imaginaţie, la mila hormonilor. Dacă stau bine să mă gândesc, aş fi în stare să şi renunţ la penetrarea propriu-zisă.

– Nea Dani, mă uimești, mi-a zis Gimipeigi, surâzând cu toată fața. Și ea, dânsa, ce-a zis?

Era momentul să-l aduc cu picioarele pe pământ.

– I-am destăinuit toate astea doamnei Letiția, pe nerăsuflate. Și pe măsură ce i le împărtăşeam, mă simţeam tot mai deosebit, mai special. Iar pe ea o percepeam tulburată, vulnerabilă, copleșită, la un pas de a-mi ceda fără rezerve, pe termen lung. I-am aşteptat replica vreme de un minut sau două. În cele din umă ea mi-a spus:

„Dragul, dragul meu Dani, ce superbe lucruri îmi dezvălui… Totuşi… De câte ori o să fim împreună, dacă o să ajungem în pat… Eu una te-aș ruga să… Cum i-ai spus? Aha, da. Te-aș ruga s-o punem «clasic».”