Hogeacul (2)
Fragment din romanul „Cartea nimicurilor”

Caietul tainelor lui Gimipeigi. Partea tehnică, utilitățile.

„Când alegi hogeacul, verifică:

1. Bateriile de la baie și bucătărie. O inundație e tot ce-ți lipsește, cu vecinii bubuind picioare-n ușă, chiar în toiul partidei. Sau, la sfârșitul episodului, să n-ai apă în duș. N-o mai prinzi altădată pe aleasa inimii, ba or să afle toate prietenele ei, prietenele prietenelor și-așa mai departe, că ești un împuțit, în veacul vecilor, amin.
2. Recensământul gândacilor. N-am cunoscut în viața mea o bunăciune care să n-o taie, chirăind „în papuci și-n pielea goală”, vorba cântecului, îndată ce pe perete foșgăie un suflet timid de gânganie, cu antene mișcătoare. Înainte de-a duce fata acolo, inspectează singur hogeacul, seara. Nu ziua – când vietățile se-ascund prin unghere, pregătindu-se pentru animația vieții de noapte..
3. Patul. Treci pe lângă el, cu un aer distrat, așa, ca și cum ai fi atent la ce-ți zice proprietarul, și aruncă-te ca din avion, să vezi dacă rezistă la șocuri. Căci de-astea vei avea parte în activitatea viitoare. Ori dacă ți-ai pus în gând să prestezi fără șocuri, înseamnă că nu știi ce-i ăla amor.”

Părea că nu-s vorbe goale, ci unele cu bun simț practic, menite să te ferească de belele. Gimipeigi fusese odată cu o bucățică ruptă din soare. Și când se simțeau mai bine – trosc! se rupsese patul cu ei. Bucățică-bucățică, vorba vine, nici dânsa nu era chiar slăbuță, și-mpreună cu el, care-o ducea bine pe vremea aia, dăduseră pesemne peste limita de rezistență a mobilei.

– Și ce-ați făcut? l-am întrebat ulterior.

– Ei, ce-am făcut… Am terminat treaba pentru care mă angajasem și-abia apoi, după despărțirea duioasă, am văzut dacă se mai putea repara ceva. Iar întâmplarea s-a întors în favoarea mea, căci minunata a relatat tuturor că am rupt patul cu dânsa. Reputația are prioritate.