Orgasmul muzei
Fragment din romanul cu același nume, în curs de apariție
Asculta prostioarele debutanților, distrat la limita ieșirii complete din realitate, și doar din când în când avea un spasm de revenire. „Ce caut eu aici? De ce sunt aici și nu în cu totul altă parte?”
De fapt, se limpezise de vreo zece, cincisprezece ani, deși o bănuise mereu, că toate se petrec pentru el, nu pentru ceilalți. Era acolo pentru a se lasa adorat și a înfricoșa. „Ce caut eu aici? Împart viață și moarte. Toate drumurile duc la mine…”
Era acea parte a ritualului „Polaris-Pompeiu” în care se deda, cu o generozitate vizibilă, observării admiratorilor și admiratoarelor. Revista de front. Privirea Maestrului descria un semicerc amplu, baleind pereții pe care asudau spinările membrilor terorizați. Din când în când, se oprea în ochii vreunuia și ochii aceia să lăsau îndată în podea. Trecea atunci la următoarea pereche de ochi. Și dacă-și alegea ritmul potrivit, putea să obțină un efect asemănător „valului mexican” pe care-l fac suporterii la meciurile de fotbal.
Era, în același timp, prilejul cel mai nimerit să-și mai clătească propriii ochi și plictiseala cu niște fețișoare simpatice de poetese. Deși flatate, înfiorate de mângâierea ca o boare călduță și parfumată a privirii, și acelea se uitau în podea. Firește. Căprioarele îți simt emanația măreției cum simt fiarele primejdia. De-aia nu ai lipici la ele, fir-ar să fie…
Pe fondul acestei ușoare, efemere amărăciuni, se opri brusc din trecerea în revistă, iar nefericitul care tocmai citea tremurând intră cu totul în panică.
Maestrul simți că, în simfonia atmosferei care trebuia să-l țină în miezul lucrurilor, ca plutind în imponderabilitatea combinației irezistibile de admirație și teroare generală („Terodmirație? Admiroare?”), în armonia aceea ceva distona. O simți mai întâi ca o mâncărime lejeră, apoi ca pe un soi de iritație îngrijorătoare. Se vedea nevoit, așadar, să se extragă, cu o oarecare neplăcere din imponderabilitatea despre care tocmai era vorba, ca să investigheze fenomenul.
Ce să fi fost? De unde venea? Încă nu-și dădea seama cum să abordeze problema.
Add Comment