Orgasmul Muzei
Fragment din romanul cu același nume, în curs de apariție

Email

De fiecare dată când Societatea Scriitorilor Contemporani avea nevoie de limpezimea, de genialitatea unei minți capabile s-o salveze din cine știe ce impas administrativ, etic ori financiar (căci trăim vremuri de groază, a căror paradigmă e când recesiunea, când criza catastrofală), Amedeu Pompeiu se trezea din dulcea visare a creației. Stimulat de un irepresibil simțământ al datoriei față de confrați, el îmbrăca atunci haina inchizitorială a unui mare președinte.

Totul se rezolva cu extraordinară ușurință, ca și cum Maestrul ar fi făcut semn cu o baghetă fermecată, din lemn de santal. Problemele, oricât de afurisite s-ar fi dovedit ele, dispăreau instantaneu, ca și cum nici n-ar fi fost, iar membrii SSC dădeau încă o dată fuga la altarul pe care i-l dedicaseră marelui personaj, pentru a i se închina, urându-i viață veșnică, spre binele omenirii scriitoare.

La fel se petreceau lucrurile și în această dimineață de august, un pic răcoroasă (așa cum e firesc după Schimbarea la Față), totuși cu promisiuni de cer senin, soare și ce mai vine la pachet într-un final de vară.

Se ivi la intrarea din spate a instituției, iar portarul înveșmântat în uniforma cu fireturi și bumbi strălucitori abia avu timp să ia poziția de drepți și să ducă chipiul în dreptul inimii, în semn de prețuire.

– Maestre… rosti emoționat cadrul de la poartă. Dumneavoastră… pentru noi…

– Pe loc repaus, veterane, îl răsfăță vesel Pompeiu, pornind să urce cu demnitate treptele ce duceau către biroul său din acest adevărat stat major al literaturii, atât la vreme de pace, cât mai ales pe timp de război.

Întreaga suflare a Societății, presimțind că e ziua miracolelor, sta smirna prin încăperi, făcându-se că lucrează, cu măiestria pe care ți-o dă numai traiul îndelungat în apropierea ficțiunii și-a mai mult ori mai puțin iscusiților scornitori.

– Bună dimineața, bine-ați venit, șefuț, îl întâmpină la etajul unu Henrieta Coroiu, supraveghetoare și coordonatoare a tuturor departamentelor – pe scurt, mâna lui dreaptă.

Prin lupta sa neostoită, adesea umăr la umăr cu marele om, pentru propășirea scrisului și nemurirea adevăratei literaturii, doamna Henrieta își câștigase dreptul de-a i se adresa altfel decât cu apelativul „Maestre”, sfințit de restul semenilor. Ce-i drept, nu numai gurile rele, destul de puține, dar de asemenea unele micile legende ale comunității afirmau că și altfel de „lupte” între cei doi îi dăruiseră ei acest privilegiu, printre altele…

– O cafeluță, șefuț? îl alintă iar.

– Mersi, Henrieta, am băut deja una acasă, n-aș vrea să mă urc pe pereți. Mai bine un pahar cu apă rece.

Pe vremuri, doamna știa cum să aprindă o vâlvătaie într-un suflet geros, ori să răcorească un trup înfierbântat. Dar acum, toate diminutivele astea, ca bombonele prea dulci, pe care le molfăia fără încetare… Ptiu!

– La treabă, să nu mai pierdem vremea. Doamna Coroiu, convoacă de urgență Consiliul Director al Societății. Trebuie să luăm câteva hotărâri de maximă importanță. Ne mutăm în sala de ședințe.

Convocarea se făcu parțial prin telefon și mai mult prin viu grai, cu vocea subțirică a competentei femei, pentru acei membri care-o lălăiau prin sediu, în așteptarea vreunui chilipir nesperat (gen sponsorizare de la vreun bogătan semidoct ori semianalfabet, invitație în străinătate din partea unei organizații de occidentali fraieri, tablete second hand din ajutoare umanitare, abonamente de tramvai etc.)

O oră mai târziu, încă nu se întrunise cvorumul. Se procedă la o a doua convocare, conform statutului Societății. Alte telefoane, alte strigăte prin birouri.

– Câți membri ai convocat, Henrieta? întrebă Maestrul, de la unul din capetele mesei de zece metri.

– Șaptesprezece, șefuț, îi răspunse ea de la celălalt capăt.

– Câți au răspuns convocării?

– Doi. Dumneavoastră și eu.

Chipul președintelui se lumină brusc.

– Perfect. Ne mai trebuie un interimar, ca să nu ne-ncontrăm în voturi, tu cu mine. Scoate capul pe fereastră, cheamă-l pe Dima. Și mai rărește-o cu „șefuț” ăsta, că nu suntem în dormitor.

Odată cu apariția rapidă a discipolului, sufocat de sprintul pe palier, ședința trimestrială a SSC începu în forță…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × two =