Email

Între stihiile nestăpânite ale naturii, forţe prea puţin cunoscute şi cercetate, pentru a căror îmblânzire va pune poate umărul vreun temerar, în mileniul următor, n-ar trebui să uităm a menţiona nemiloasa entropie balcanică, sau, cum mai este ea cunoscută, balcantropia.

Balcantropiei nu-i rezistă nimic. Sub acţiunea ei, zidurile groase ale cetăţilor se fărâmiţează, caracterele de oţel se laminează, totul curge şi se transformă, micşorându-se aidoma mucurilor de lumânări.

Administratorului unei făbricuţe pe stil vechi i s-a năzărit cine ştie ce într-o noapte şi a doua zi a luat-o razna: a pus săpun la una din toalete, a cumpărat hârtie igienică şi-a schimbat becul care pâlpâia la intervale neregulate, oferindu-le celor din schimbul trei frisoane în clipele în care ar fi avut nevoie de puţină pace şi seninătate, ca să doarmă mai bine. Ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, a dat şi-o mână de var pe pereţi.

Ziceai c-ai intrat într-o toaletă occidentală. Nu văzuse niciunul dintre angajaţi o toaletă occidentală, însă altcumva n-ar fi avut cum să arate, de asta erau convinşi. Prima victimă a impactului cu civilizaţia, a şocului cultural, a fost femeia de serviciu, care, intrând în toaletă cu găleata şi cârpa, a rămas înţepenită. În cele din urmă, a spus un „bună dimineaţa!” foarte tare, deşi înăuntru nu se afla nimeni.

În pauza de masă nu s-a mai discutat altceva în afară de noul look al toaletei. „Ceva a început să se mişte şi la noi, îşi spuneau unul altuia cu speranţe redeşteptate. Gata cu balcanismele, intrăm în lume.”

Se duceau de trei-patru ori mai des în locul acela şi de câte ori îi întâlneau pe cei din alte secţii le aruncau priviri superioare. Ei, în curând, prin muncă şi schimbare de mentalitate, o să vă vină şi vouă rândul la săpun, hârtie, bec.

Uitaseră de balcantropie. Balcantropia lucra…

Spre seară, săpunul şi hârtia se terminaseră. Becul nu mai pâlpâia, din cauză că fusese împrumutat. Mai mulţi posesori de creioane făcuseră schimb de adrese pe pereţii proaspăt zugrăviţi şi improvizaseră catrene.

Totul revenise la normal.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 − one =