Cum n-am ajuns președintele Mongoliei
Din volumul „Români în vorba goală”. După o întâmplare adevărată.

Email

Prin anii ‘80, a fost cât pe-aci să fiu ales preşedinte al Mongoliei. Pe-atunci se petreceau multe alte curiozităţi, cum ar fi de exemplu eliberarea salamului pe baza buletinului de identitate.

Ce se întâmplă: lucram la un institut de proiectare a hidrocentralelor. Într-o zi, şeful ne ia deoparte, pe mine şi pe un coleg.

„Băi, v-a pus Ăl de sus mâna-n cap, zice”.

La vremea aia, nu prea dădea bine să spui „Dumnezeu”, mai ales dacă erai șef.

„Cum așa, șefu’?”

„Uite, mongolii ne-au comandat o hidrocentrală. Poftim, astea sunt planurile râului. Puneți mâna și calculați potențialul energetic”.

„Uraaa!” zicem noi respectuoşi şi ne-apucăm de treabă.

„Măi, zice prietenul meu după vreo zece secunde de muncă, dar ție nu ţi se pare nimic ciudat la planurile astea?”

„Ba da, zic. Avem doar o bucată de râu, la izvoare şi încă una la vărsare. Lipseşte restul, planul râului propriu-zis. Hai să-l întrebăm pe şefu’.”

Pe vremea aia nu era prea bine să-ţi întrebi şeful. Odată se enerva că-l deranjezi cu fleacuri şi te-ntreba pentru ce iei leafă dacă trebuie să-ţi spună el tot. Totuşi, uite că noi am avut curajul ăsta. Am fost un fel de disidenți care va să zică.

„Da, ştiu, zice şeful, lipseşte râul. Asta fiindcă ruşii au nişte baze militare secrete acolo. Nu ne-au dat decât planurile astea, de la izvor şi de la vărsare. Oricum, în rest e deşert, râul e secat în cea mai mare parte a anului”.

„Păi, șefu’, atunci la ce le trebuie lor hidrocentrala? Cu ce-o să meargă?”

„Cu apa din săptămâna în care plouă, băi. Oamenii trebuie să fie pregătiţi. E dreptul lor să aibă lumină o săptămână pe an, nu?”

Am recunoscut ruşinaţi dreptul mongolului din deşert de-a avea lumină o săptămână.

„Dar din ce or să ridice clădirea? Nu sunt pietre, lemne nici atât…”

„Din pâslă. Turbina o să fie montată într-o iurtă de pâslă.”

Şeful începe să se enerveze, dar mai apucă să ne zică:

„Băi, voi sunteţi băieţi tineri, cu imaginaţie. Inventaţi un râu. La urma urmei, toate râurile mongole sunt la fel.”

Înapoi la planşeta de proiectare!

Colegul meu prinde cu pioneze izvorul şi vărsarea râului. Între ele, trage cu creionul nişte meandre de ți-e mai mare dragul. Într-un loc, râul mongol chiar iese de pe foaia de calc şi merge o bucată bună pe cantul mesei.

„Îţi dai seama, zice prietenul, peste ani, lângă prima hidrocentrală mongolă, vor străjui statuile noastre, călare pe nişte căluţi miţoşi. Vom avea agățate pe spinare rigle şi compasuri, în loc de arcuri cu săgeți.”

„Şi poate că la vremea aceea ne vor fi ales deja miniştri sau chiar preşedinţi.”

A venit însă anul ’89 și proiectul a fost abandonat…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + 12 =