Mă numesc Lenin
Fragment din romanul „Orgasmul muzei”, în curs de apariție

Email

Se chinuia să le ofere un zâmbet, care pentru unul cu viața și perspectivele sale chiar era un efort supraomenesc. Însă pe urmă, lucrurile au luat o altă întorsătură.

– Daʼ ce mâzgălești, bă, acolo? s-a interesat mărunțelul.

– Să moară familia mea, s-a plesnit ălălalt peste fruntea perfectă de Neanderthal, ăsta-i ciripitor. Scrie ce facem și toarnă la maistru. De-aia ne sare la rând.

S-a aplecat fulgerător și-a smuls caietul din mâna lui Lenin, care într-adevăr mâzgălea, dar nu în timpul orelor de muncă. Ciotul de creion a zburat în niște moloaze, dreacu-l mai găsea pe-acolo.

Omul s-a sculat încet, însă deja se cam vedea pe fața lui că nu-i place.

– Ce, zdreanță, ce nu-ți convine?

Arciom Ilici a făcut un pas și-a întins mâna. Omul care-i luase caietul s-a dat și el un pas înapoi, la caterincă. Când păgubitul a vrut să înainteze iar, afurisitul de mărunțel l-a izbit cu umărul dintr-o parte, în coaste, dezechilibrându-l. Atunci hoțul de caiete l-a lovit și el, peste față, cu un lemn greu, pe care-l ținuse ascuns la spate, să fie. Îndată l-a podidit sângele pe Arciom, orbindu-l.

Era prea mult…

Încasase nenumărate la viața lui și de zece ori mai rele ca astea. Dar acuma îi murdăriseră bluza pe care-o găsise chilipir într-un târg de vechituri. Dacă-și lua caietul înapoi avea să se murdărească și ăla. Sângele nu se potrivește oriunde.

Ar fi putut să-și iasă din minți, cum se mai petrecuse de-atâtea ori și să-i împrăștie pe-amândoi de-a latul pereților, ca pe zugrăveală. Cu toate astea șovăise. Mai bine să se prefacă, nu s-a-ntâmplat nimic, doar așa, o zbenguială de-a băieților.

Iar ăla cu lemnul îi simțise ezitarea, ca un animal de pradă. I-ar mai fi ars una cu lemnul, să-i găurească și cealaltă arcadă.

– Ce faceți, mă, aici? Ce-veți cu ăsta?

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 + 13 =