Supraom dormind pe o bancă
Din volumul „Români în vorba goală”

Email

Un om sforăia pe o bancă.

Când dormi în patul tău şi te trezesc grijile din cinci în cinci minute, nu sforăi. Dar când dormi pe o bancă, eşti sănătos tun şi nici capul nu te doare de probleme, se schimbă situaţia. Ei, omul ăsta sforăia de se cutremurau șipcile și stinghiile. Dacă nu e un semn al bunăstării, sforăitul simbolizează totuşi un spirit robust, pozitiv, grefat pe un fizic trainic.

Un alt om trecând pe-acolo, s-a oprit mirat în loc:

„Iată, zise, exact ce-mi trebuie. Un om obişnuit, pe care nu-l dau banii afară din casă, din care o să fac un supraom, capabil de numeroase realizări”.

Dar cu cât se gândea mai bine, expresia „nu-l dau banii afară din casă” i se părea prea puţin potrivită. N-avea ăsta casă, după cum sforăia… Mai corect ar fi fost „nu-l dau banii jos de pe bancă”.

Pasămite, omul care trecuse pe acolo avea foarte mulţi bani. Cu bani poţi să faci, dacă e nevoie, minuni. Procesul e simplu. Subiectul se culcă, pe o bancă, om obişnuit şi se trezeşte înţolit, cu buzunarele doldora de posibilităţi. Supraom. Asta fiindcă a trecut, la momentul potrivit, altul, capabil să amorseze transformarea.

I-a fost tare greu omului cu bani să-l trezească pe omul care sforăia. Din asta şi-a dat seama că are în faţă un ins care când se apucă de-o treabă n-o lasă cu una cu două, până n-o duce la bun sfârşit.

I-a fost şi mai greu să-l dea jos de pe bancă. Ăla era buimac, ca orice om obişnuit. Nu pricepea de ce i-a stricat ăsta somnul şi se arăta chiar cam iritat. Dar când a înţeles că e rost să primească nişte bani, procesul de încolţire a supraomului din dânsul deja s-a declanşat. Priviri sclipitoare, bicepşi, tricepşi fremătând, calambururi croindu-şi drum printre dinţi şi buze, nişte cârcei viguroşi de viţă de spirit.

Din motive obiective, experimentul a eşuat în scurt timp. Nu că n-ar fi fost destui bani. Erau destui şi pentru doi supraoameni sau trei. Nu pentru că omul obişnuit, care sforăia pe bancă, n-ar fi fost destul de obişnuit. Mai obişnuit ca dânsul nu găseşti nicăieri pe lumea asta.

S-a întâmplat însă că i-a sărit somnul de tot, iar de sforăit, ce să mai vorbim… Şade pe bancă, trist, cu ochii roşii. Cum adoarme, cum visează că vine omul acela şi-i cere banii înapoi. Şi-l face la loc, din supraom, om obişnuit.

Adormi la loc dacă mai poți…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − 3 =