Thailanda via Țăndărei
Din volumul „Români în vorba goală”

Anul ăsta, bugetul personal n-a mai prevăzut un concediu la mare. Tot răul spre bine. Concediul la mare nu mai era demult un concediu, ci mai mult un ritual, o trecere prin purgatoriu. Aveam, n-aveam treabă peste vară, la un moment dat trebuia să merg la mare, să-i deranjez pe domnii ospătari şi recepţioneri. Slavă Domnului că s-au terminat banii!

La drept vorbind, nu s-au terminat. Au mai rămas cât pentru un week-end la Ţăndărei. N-am fost niciodată acolo. Dar, calculând pe hartă cu compasul, mi-am dat seama că maximum de distanţă pe care o pot parcurge cu banii pe care-i am este până la Ţăndărei. Puteam să mă duc, cu aceiaşi bani, de mai multe ori până la Giurgiu, sau de două ori până la Titu. Însă a fost un an greu şi am vrut să-mi ofer pentru vacanţa asta tot ce merit mai bun.

Şi-apoi, la Ţăndărei este o fabrică de zahăr, cel puţin aşa-mi amintesc de la şcoală. N-am vizitat în viaţa mea Ţăndăreii, n-am vizitat în viaţa mea o fabrică de zahăr, n-am vizitat fabrica de zahăr de la Ţăndărei.

Vizita a fost extrem de scurtă. De fapt, nici n-am ajuns la fabrica de zahăr. În gara Ţăndărei, prin zorii cenuşii şi răcoroşi, abia coborât din tren, am intrat la bufet şi-am cerut o cafea. Mi-au adus-o după o jumătate de ceas, rece şi amară ca şi cum ar fi fost preparată cu esenţă din fiere de rechin amărât.

„Aţi putea fi atât de amabilă să-mi aduceţi o linguriţă de zahăr?” am întrebat-o prudent pe chelneriţă.

„Aş putea”, s-a răstit dânsa. Să aduc?”

„Da, vă rog să-mi aduceţi o linguriţă de zahăr.”

„Linguriţa de zahăr să fie cu zahăr sau fără zahăr?”

„Cu zahăr, vă rog.”

„N-avem.”

Noroc că tocmai atunci pleca trenul înapoi, spre casă.

La Bucureşti, m-am întâlnit cu o prietenă care tocmai se întorsese dintr-un concediu în Thailanda.

„Care Thailanda? Din ce judeţ?” am întrebat-o aiurit, tot cu harta ţării în cap.

„Din Asia.”

„Aha. Au zahăr?”

„Sigur că au zahăr, ce-ţi veni?”

Eu ascultam distrat minunăţiile pe care mi le povestea despre acea ţară de vis, în care turiştilor li se fac toate mofturile, nerăbdător să-i povestesc la rândul meu despre Ţăndărei.

„Ei, am început modest, sigur că Ţăndărei nu e Thailanda, dar…”

„Da, zice ea, nicăieri nu e Thailanda.”