Trei într-o rablă
Frafment din romanul „Trei într-o rablă”, în curs de apariție

Ieri m-am certat cu mai multe persoane. În unele dintre certuri am câştigat, în altele au fost mai tari ceilalţi. Per total, cred că scorul mi-a fost favorabil, dar nu poţi fi niciodată sigur.

De pildă, acum o lună m-am certat cu un coleg. După o oră s-a recunoscut învins şi mi-a strâns mâna cavalereşte. Nu-i frumos să faci caz de victorii. M-am lăudat doar în vreo şapte-opt locuri. În al nouălea am dat peste unul căruia colegul meu i se lăudase că el ar fi câştigat disputa. La fel în al zecelea, al unsprezecelea şi al doisprezecelea loc. Dă-i și lămureşte-i pe toţi cum stă treaba…

Când închei o ceartă, îţi spui c-a fost doar pierdere de vreme. Nu te cerţi cu cineva pentru a-i schimba opiniile. Aşa ceva nu este posibil. Cu ele se naşte, cu ele moare. Sunt însă motive pentru care merită să pui suflet într-o ceartă ca la mama acasă. Unul este onoarea. Nu le poţi permite, celui pe care-l înfrunţi şi celor care asistă, să te ia de fraier. Cu cât ţipi mai tare, cu atât îndepărtezi această posibilitate. Decibelii îţi adaugă prestanţă, inteligenţă, strălucire. Parcă un tratament cu ultrasunete te-ar desprinde pe tine, cel adevărat, din carapacea unei statui de ciment cenuşiu.

Cel de-al doilea motiv pentru care nu-ţi strică din când în când o ceartă mică este condiţia fizică. Plămâni sănătoşi, gesturi rapide, supliment de adrenalină. Viaţa-i frumoasă când ştii să ţi-o cerţi!

Cearta e cel mai bun antrenament pentru supravieţuire. Amatorii se limitează la a remarca deştepţi că din contradicţii se naşte adevărul. Care adevăr, Dumnezeu ştie! Fiecare om normal are câte unul.

Apoi, amatorii confundă polemicile sterile cu cearta de calitate. Încerci să-l îndrumi pe unul din ăştia pe calea cea bună, amorsezi o ceartă, premisele sunt cum nu se poate mai favorabile, dar ei preferă să dea cu gura, pe un ton enervant de potolit, folosind termeni elevaţi, argumente, fiţe. Până la urmă n-ai încotro, trebuie să-i arzi oponentului o palmă. E momentul în care omul are o revelaţie, vede el însuși deosebirea dintre polemică şi ceartă.

Nu degeaba înțelepciunea populară a stabilit de veacuri că „cearta fără bătaie e ca nunta fără lăutari”…