Pana de la Zbicești
Fragment din romanul „Trei într-o rablă”, în curs de apariție

„Alo, alo, a zbierat Papi la celălalt capăt al firului, din ce-mi povestești e clar că s-a ars una din siguranțele de la instalația electrică. O să le găsești destul de ușor, nu sunt la vedere, dar bagi mâna sub… pipăi nițel în… răsucești cu atenție… și când auzi… scoți siguranța. E ușor de recunoscut, seamănă cu un…”

Asta era starea telefoniei în Zbicești. Aurică l-a rugat să repete, că fuseseră goluri în mesaj, dar Papi nu era de oprit.

„Nu mă mai întrerupe, băbăete, și bagă bine la cap. Acuma, ce-ți trebuie ție este o bucățică de sârmă, nu mai lungă de cinci centimetri și nu mai groasă de-un milimetru. O să găsești ușor așa ceva, pe marginea drumului. O iei și…”

Mai departe își imagina Aurică ce trebuie să facă.

„Și după ce-ai reparat siguranța și-ai pus-o la loc, repetând în ordine inversă operațiile pe care și le-am indicat adineaori (sper că le-ai memorat cu atenție) trageți frumos pe marginea drumului, undeva mai la umbră și vă puneți frumos pe curul vostru până ajung și eu acolo. Îmi dau seama că nu trebuia să las niște copii, de capul lor, într-o călătorie cu atâtea neprevăzute. Zici că sunteți lângă niște silozuri părăsite?Hai, la treabă!”

Asta, drept să spun, ne-a cam dezumflat, pe Aurică și pe mine, dar cumva ne-a luat și-o piatră de pe inimă. Oricum îl rugaserăm în săptămânile din urmă să ne însoțească. Și-apoi, încă o minte pricepută la instalația atât de complexă precum Fiatul, nu prisosea.

– Care-i planul? l-am întrebat pe Aurică îndată ce-a închis.

El mi-a rezumat situația.

– O sârmă de pe marginea drumului? l-am îngânat impresionat.

Și mi-am amintit brusc de povestioara unui prieten al nostru care plecase în Germania, cu puțin înainte de ’89. Omul știa o meserie în construcții, a fost bine primit, i s-a dat un ajutor de instalare și chiar o căsuță – pentru inși ca el, două camere, baie, chicinetă, într-o periferie.

„Băi, ai naibii sunt nemții ăștia, își zicea inspectând admirativ noua sa locuință. Au prevăzut și minimul de mobilier, pat, masă, scaune, dulăpioare… Aha, nemților, stați că v-am prins, cât ăți fi voi de nemți, uite, lipsește o balama la ușa asta de dulăpior! Nu că n-ar merge și-așa, dar e păcat, nu mai suntem în Românica. Las’ că ies eu acuma afară, să găsesc o sârmă, ceva, pe lângă bordură, repar ușa asta cât ai zice pește…”

„Și?” îl întrebaserăm noi. „Ai găsit? Ai reparat?”

„Acolo era Germania” ne răspunsese dânsul cam nemulțumit. „Am mers doi kilometri pe lângă bordură. N-am găsit nicio sârmă.”