Investitori la fabrica de șosete
Fragment din romanul „Trei într-o rablă”, în curs de apariție

Atunci a pășit în față un muncitor cam la vreo cincizeci de ani, cu figura unuia care n-a stricat multe șosete la viața lui.

– Bun venit domnilor investitori! Noi, dom’ director, cum bine știți, n-avem sindicat, c-ați zis că fabrica-i mică și ne-nțelegem între noi. Dar oamenii m-au delegat pe mine. Sunt Preduț Niculae, maistru la Secţia Elastice. Noi ne-am cam gândit ce-ar fi de făcut. Fabrica n-are de niciunele, n-are nici măcar o portavoce, pentru un prilej ca ăsta, uitați!

Într-adevăr, în lipsa instrumentului amintit, a pus palmele la gură și s-a întors către oameni să-i prelucreze:

– Se mişcă ţara, măi! Curând vom rămâne singurii fără drepturi.

În vremea asta, noi, investitorii, dădeam din cap zâmbind, ca unii care habar n-au ce se zice, dar sunt animați de cele mai bune intenții economice.

– Ia ascultați aici! a sărit deodată unul mai impulsiv. Eu unul cred că pierdem timpul degeaba. Timp prețios. Taim iz manei!

Asta cu taimul o înțelegeam și noi.

– Ăsta e cam periculos, ne-a șuierat printre dinți domnul director. Stănoaie Petre, muncitor la Atelierul de Etichete…

Precizarea, nu știu de ce, ne-a înfiorat.

– De fapt, a continuat acela înfierbântat ca orice agitator, eu sunt de părere că stăm aicea și-o frecăm la rece.

Oamenii au dat din cap aprobându-l, mobilizați de figura de stil care li se potrivea. Maistrul care pusese problema portavocei s-a tras mai deoparte, rușinat.

– Eu, ca să zic așa, am o propunere!

– Ce propunere, ce propunere?

– Zi mai tare, că nu se-aude în spate!

– Ce propunere?

– Eu, oameni buni, am o propunere de acțiune. Eu, oameni buni, zic să le tragem, domnului director și domnilor investitori, câte un ciorap pe cap și să-i sechestrăm până sunt de acord cu revendicările noastre. Mai mult decât atât: să ne tragem și noi câte un ciorap și să blocăm drumul. Acum e vremea de blocat drumurile. Voi nu v-ați uitat la televizor? Peste tot în țară se blochează drumuri.

– Păi pe drumul nostru oricum nu trece nimeni, s-a îndoit unul din primul rând.

– N-are a face, gestul contează. Autoritățile trebuie să știe că așa nu mai merge!

S-a iscat mare vâlvă, ca să nu zic chiar zâzanie în rândul maselor.

Unii erau de acord cu soluția radicală și-ar fi dat fuga chiar acum să aducă niște șosete, câteva brațe. De la rebuturi, firește, că-i păcat să strici marfa bună, care, cine știe, mâine poate fi cerută la export.

Alții, de pildă oamenii mai în vârstă, nici nu voiau să audă, pretextând că lor nici nu le intră un ciorap pe cap şi-or să arate și ca niște caraghioşi.