Despre mituri și blasfemii
Din volumul „Români în vorba goală”

Email

Blasfemii sunt multe în lumea noastră. Nu ştiu câte or fi pe cealaltă lume, dar cu răbdare vom afla şi aceasta. Revenind pe tărâmurile noastre, îndrăznesc să afirm că blasfemii sunt tot atâtea câte lucruri sunt interpretabile. Păi, dacă stăm să le numărăm şi pe astea, ele sunt nenumărate. În ziua de azi, nimic nu mai este neinterpretabil.

Un om pe care-l consideram drept un amic echilibrat m-a şocat zilele trecute cu un comentariu la adresa nemuritoarei „Mioriţa”. Nu ştiu câte chestii au rămas inatacabile, dar îmi închipuiam că măcar „Mioriţa” e deasupra tuturor înghiontelilor lumeşti.

Din discuţia cu amicul, reieşea că folclorul a deformat informaţia reală, acordând mitului şi rimei un credit mai mare decât li se cuvenea, în detrimentul realităţii brute.

S-a pornit de la versurile cinci – şase, respectiv „Trei turme de miei / Cu trei ciobănei”.

„Unde-ai mai pomenit, îmi zice amicul eretic, turme de miei? Turmele sunt alcătuite din oi, câţiva berbeci şi mieii lor. Probabil că informaţia iniţială a fost «trei turme de oi / Cu trei ciobănei».”

„Păi, nu mai rimează deloc”, mă exprim timid.

„Tocmai, sare amicul, ai pus degetul pe rană. «Oi» nu mai rimează cu «ciobănei». Dar, scuză-mă, cine a pomenit în acele vremuri ciobănei? Oamenii  epocii erau mai degrabă viguroşi, dintr-o bucată. Putem vorbi deci nu despre «ciobănei», ci despre «ciobănoi». Astfel, merge şi rima: «Trei turme de oi / Cu trei ciobănoi». Observi cum se îmbină armonios realitatea istorică şi rima?”

Îndoiala îşi croieşte drum în sufletul meu. Ce-am învăţat la şcoală este un meterez vulnerabil la logica amicului.

Îmi amintesc că nu demult l-a înfierat aspru şi pe Manole, meşterul Manole.

„Doar ştii cum sunt constructorii. Nici pe vremea aia nu erau mai breji. Devizele uriaşe, materialele veneau greu, de proastă calitate. Ce lucrau ziua se surpa noaptea. De la o vreme, începuseră să lenevească pe schele. Mai fluierau o gagică, mai răsfoiau o carte. Erau la modă atunci legendele antichităţii. Ei, şi atâta a răsfoit povestea lui Icarus, încât, până la urmă, şi-a închipuit că ar putea să zboare. Treaba e că nici materialele pentru aripi nu erau grozave…”

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − one =