Amurg cu mici
Frafment din romanul „Trei într-o rablă”

N-am apucat, și la drept vorbind nici nu-mi aminesc să fi visat vreun prânz, ori vreo cină la „Lido”, sau la „Crazy Horse”, fie și la „Maxim’s de Paris”. Nici măcar cu Fil. Dar de la o vreme tânjesc, și-o să-mi fac timp pentru asta, să consum doi mici și-o bere într-o ogradă jalnică, lângă Gara de Est, intitulată genial „La pierde trenul”. E și ăsta un ideal, cu nimic mai prejos de celelalte din această etapă a vieții mele.

Vine amurgul… Dacă eu, Filipa, René, Aurică, suntem deja în penumbră, ce să mai zic despre Papi? Unde este el, pe partea nevăzută a Lunii?

Uneori îmi pare că soarele luminează mai slab, alteori, dimpotrivă, nu-ți poți ridica privirea de cât strălucește. Uneori simt intens că va urma o altă viață, mai multe, una mai vie decât cealaltă. Alteori am senzația că nici până acum n-a fost vreuna.

Din copilărie, ca dintr-un film foarte uzat, am salvat doar crâmpeie care-mi spun tot mai puțin. Habar n-am de ce mi-amintesc cel mai bine o vreme când paradisul era terasa blocului cu patru etaje, presărată cu pete de smoală și antene încropite din țeavă de aluminiu. Atât de aproape de soare… N-aveam niciunul curaj să ne-apropiem de margine și să privim în jos. Dar simțeam cumva c-o să creștem și într-o bună zi va trebui să facem și asta.

Cei din jurul meu s-au împuținat, plecând, murind, nemaicontând, dispărând oricum. Părinți, rubedenii, prieteni, vecini sau simple cunoștințe, foști profesori, colegi, cântăreți, dușmani. Și când nu mai sunt oamenii, parcă nu mai e nici lumea pe care-ai cunoscut-o. Și când nu mai e lumea, începi să te-ntrebi ce naiba mai cauți pe-aici.

La o jelanie de-astea, odată, Papi mi-a plesnit-o:

„Dacă nu vrei să tot pierzi oameni dragi, nu mai îmbătrâni, băbăete…”

De când trăim împreună, după ce i-a făcut vânt nepoată-sii la ai ei, pe tărâmul făgăduinței („așa a fost cel mai bine pentru ea”), schimbăm multe vorbe goale. Oricum nu ne sinchisim. Ne despart treizeci de ani, dar am trecut și eu hotarul dincolo de care nu mă mai sfiesc să spun ce gândesc. Nici măcar dacă rănesc pe cineva.