Respectați la sânge
Din volumul „Români în vorba goală”

Email

Una din instrucţiunile cu care l-au pisat la cap zi şi noapte, înainte de a-l avansa șef, suna astfel:

„Să nu-ţi construieşti autoritatea pe teamă, ci pe respect”.

Acestea fiind zise, i-au făcut vânt în linia întâi.

În prima zi, a trecut în revistă colectivul. Mamă, ce colectiv! Băieţii munceau de zbârnâiau. Rămâneau după program ca să-şi adune de lucru şi pentru acasă. Rezolvau sarcinile pe loc şi răspundeau politicos. Fetele, de frumoase ce erau, ţi se tăia răsuflarea. Iar de deştepte – îţi venea la loc. Colectivul se îmbrăca aşa cum îi şade bine unui colectiv model: băieţii cu cravată, fetele – scurt.

Dar nici pe el nu-l aleseseră şef degeaba. Simţea imediat unde scârţâie, unde trosneşte, unde stă să plesnească.

„Nu-i a bună”, şi-a spus. „Ăştia coc ceva.”

Ca să nu le dea timp să se organizeze, a convocat o şedinţă.

„Băi!” a răcnit o dată de-a pornit imprimanta care se blocase luna trecută. „Voi mă respectaţi pe mine?”

Colectivul a zâmbit timid.

„Sigur că vă respectăm. Doar sunteţi şeful nostru.”

„Aşa. Că dacă nu mă respectaţi, dracu’ vă ia!”

Colectivul a înţeles iute că autoritatea se clădeşte pe respect. A doua zi s-au înregistrat patru cazuri de hărţuire şi două încăierări. A fost spart un nas, iar la toaletă cineva a scris cu ruj de buze pe oglindă „Masculi ordinari, respectaţi eternul feminin!”

Şeful a surâs mulţumit. Respect – respect, dar dezbinarea este mama competiţiei. Tatăl deocamdată necunoscut.

În a treia zi, i-a adunat din nou şi le-a pus în vedere că trebuie să concedieze o treime dintre ei, drept pentru care va sancţiona cele mai mărunte greşeli. A patra zi, biroul lui devenise ţinta unui adevărat pelerinaj de pârâcioşi.

A cincea zi. Toată lumea ţinea în sertar un pistolet. Băieţii îşi purtau cravatele în buzunar, aşteptând momentul prielnic pentru a se sugruma unii pe alţii, iar fetele stocau în acelaşi scop ciorapi de mătase.

„Băi!”, a strigat din nou, în ziua a şasea. „Voi mă respectaţi pe mine?”

“Vă respectăm”, au răspuns ei.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 3 =