Rugăciunea fetelor
Fragment din romanul „Fata și Frica”, în lucru

Când erau mici, se puneau în genunchi lângă unul din paturi și recitau amândouă „poruncile”, regulile de bază ale Centrului, ca pe-o rugăciune:

„Stingem lumina când ieșim din cameră,

Adunăm jucăriile după ce ne-am jucat,

Când luăm un lucru, îl punem la loc,

Mâncăm doar la masă, numai la masă

Ne punem hainele pe umeraș,

Nu ne jucăm cu mingea în Centru,

Stingerea vine la nouă seara…”

Râdeau celelalte fete de se prăpădeau și le bombardau cu cocoloașe de hârtie, sau tot felul de resturi, ori mizerii. Dar ele se simțeau ocrotite rostind litania instituțională. Simțeau că dacă-s cuminți și se supun stăpânilor acestui tărâm de un hectar li se va îngădui mai departe să stea împreună. Și amândouă vor răzbi până la sfârșit, când aveau să iasă la suprafață, în lumea liberă de-afară.

Ce-ar fi putut ele să știe despre „liberă”, „afară”, „lume”?