Bagă americanii duș?

Email

„Băi Vasile, un’ te duci, băi?”

„La câmp, să văd ce coceni a rămas, să-i aduc văcuței.”

„Nu te duce, c-am ras noi tot. Și-ai lui Şucărică a raşchetat zece ari cu lama. Dă-i jumări, cum face toată lumea.”

„Nu, că data trecută s-a stricat la stomac şi măști de gaze nu ne dă la dispensar, numai de-alelante.”

„Mai bine stai acasă, că vine americanii să ne bage apă şi dacă nu te găseşte te taie de pe listă şi te sare. Îţi mai bagă după două mii treizeci.”

„Cine, americanii? Nu vine, că s-au luat la bătaie la ei, acolo. Se bate măgarii cu elefanții. Cică i-a-nșelat statuʼ la numărătoare.”

„Fugi, băi, de-aci, cu numărătoarea ta! Păi dacă săream să mă bat la câte numărători m-a-nșelat pe mine, eram campion mondial la categoria grea. Chiar și-așa, cât să țină și ciomăgeala aia, cât ar fi ea de americană. Mai obosește omul, mai ia o țuică, să-și vină în fire”

„Nu merge democrația la ei cu țuică, băi, ca la noi. Merge cu uischi.”

„Merge cu draci. N-auzi, că-i musai să-ți bage apă în casă? Dacă nu măgarii ori elefanții, atunci,francezii, nemţii, suedezii…”

„Suedezii? Nu vin, băi, nici ăia, că e noapte polară acolo. Nu ies ei de la căldurică, de sub plăpumioare, să se care cu țevile până la mine. N-a ieșit el primarul, care stă două case mai încolo. Mă duc la câmp. Daʼ dacă apare careva, să-mi bage şi mie vreo doi metri.”

„Bine, le spun. Cadă vrei? Poate se ia odată apa şi e bine să umpli cada, să ai o rezervă.”

„Bine, fie şi-o cadă, da’ să n-o pună-n casă că ocupă loc. Mai bine-n spate, mut văcuța.”

„Cum să muţi văcuța, eşti nebun? Las-o, că stă bine. Au loc amândouă, şi cădița şi văcuța. Duş vrei?”

„Băi, cu tine nu mai ajung eu la câmp. Îmi moare vita. Ce duş?”

„Păi e licitaţie, băi. Vine străinii să bage apă la sate. Ori, ăştia când vine să bage, nu se-ncurcă. Bagă, nene!”

„Bine, să bage, da’ auzi, n-o avea ei un interes, ceva? Bagă duş aşa, pe de-a moaca? Dacă era pe de-a moaca îl băga la ei acolo.”

„Ei, o pune şi dânşii ochii pe vreun preș, ceva.”

„Aha. Auzi, cât sunt eu la coceni, zi-i lu’ a mea să suie preşurile-n pod şi să le scoată pe-alea vechi, de la a bătrână.”

„Bine, îi spun. Zici că vrei duş, dacă vine ăia?”

„Duş? Fie şi duş. Daʼ stau și mă gândesc… Bine era dacă venea totuși americanii, cu un măgăruș, cu un elefant, poate a mai rămas ceva după bătaie. Că văcuța mea nu știu dacă trece iarna.”

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen + 11 =