„Hai noroc! Dumneata ai cerut o cameră la etajul opt?” „Să trăiţi! Nu, noi am cerut trei camere la etajul unu. Soacra-i bătrână, patru copii preşcolari, nevasta cu sciatică…” „Aşa? Hm, curios… Dar, ia te uită, în ce cort frumos...
MAI MULTCartea nimicurilor (7)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
Eram cincisprezece, șase gagici și nouă fraieri, în căminul termocentralei. Jumătate fuseserăm colegi de an, la facultate, chiar dacă nu în aceeași grupă. Ne știam măcar din vedere, de vreo cinci ani, și asta echivala cu o prietenie pe viață, mai...
MAI MULTCartea nimicurilor (6)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
Da, stricaseră și cei doi amici case de femei măritate, căci le păreau lucruri, pe cât de mârșave, pe atât de lesnicioase și incredibil de dulci, odată duse la bun sfârșit. Ai zice că nimic nu-i mai strâns în lumea asta și de nedesfăcut ca...
MAI MULTCartea nimicurilor (5)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
Mă urc cu tine în vagonul de clasa întâi și te urmăresc făcându-te comodă în compartimentul gol, unde te-ai așezat punând picior peste picior. Fiindcă mergi la Predeal, porți un tricou, pantaloni pană și pantofi sport, toate de la firme grele...
MAI MULTJmecherul român bate șmecherii lumii
din volumul „Români deja deștepți”
Rareori mărturisită, năzuinţa românului de a fi și dânsul şmecher ca orice om civilizat îşi are obârşia în primele manifestări ale concurenţei. Care concurență – la rândul ei, a căpătat vigoare odată cu industrializarea. Cetăţenii secolelor...
MAI MULTCARTEA NIMICURILOR (4)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
…Fiindcă nimic nu-mi plăcea mai mult decât marea. Vuietul ei, culoarea, zbuciumul, aerul mirosind a sare și alge, furia. Când sunt pe malul mării parcă zbor. Gândul că era acolo, la fel, şi pe vremea navigatorilor greci, mă umple de bucurie...
MAI MULTCARTEA NIMICURILOR (3)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
„Având trupul unei femei, după un timp, bărbatul va dori și gândul ei. Și va muri dacă nu îl va avea. Jumătate din dramele lumii au această temă. Având gândurile unei femei, după un timp, bărbatul va voi și trupul ei. Și va muri dacă nu îl va...
MAI MULTMarea carte vine
Anul trecut mă hotărâsem să scriu o mare carte. O asemenea decizie e foarte greu de luat în viaţă, cel puţin când o iei pentru prima oară. Nu ştii dacă eşti pregătit să scrii marea carte, dar mai ales nu ştii dacă ceilalţi sunt pregătiţi s-o...
MAI MULTCartea nimicurilor (2)
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
This thing called love I just can’t handle it This thing called love I must get ‘round to it I ain’t ready Crazy little thing called love… (Freddie Mercury) Nu încape îndoială că m-a iubit foarte mult, dar e de...
MAI MULTCartea nimicurilor
Fragment din romanul cu același nume, agitându-se pe masa de lucru
La numai o săptămână după ce părăsisem lumea asta pentru cealaltă, Valer Leu (poreclit de noi în studenţie „Jimmy”, datorită admiraţiei sale naive şi în bună parte ignorante pentru Led Zeppelin) traversa bulevardul Carol prin dreptul librăriei...
MAI MULTEvadați din pandemie
Constat, de la un an la altul, că oamenii şi-au făcut o idee din ce în ce mai grozavă despre week-end. Când se-apropie sfârşitul săptămânii, nu se mai sperie nimeni de îmbulzeală, înghesuială, îngrămădeală, învălmășeală și alte forme ale...
MAI MULTÎnvățătura despre seducție
Din romanul „Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia”
Îți ziceam într-o vreme că atunci când îți sângerează sufletul să te ferești de cântecele triste. Că dacă te-ai otrăvit să nu stingi focul tot cu otravă. Tot așa, când ți-e greu, să chemi amintirile frumoase, nu pe-acelea ce-ți umplu ochii de...
MAI MULT